Marile mele descoperiri in materie de bloguri in 2013 au fost Karioka si Maurice Munteanu. Motivele pentru care continuu sa ii citesc se regasesc aproape in aceeasi masura si la unul si la celalalt: claritatatea si ascutimea gandirii, opiniile pertinente, stiu ce vor sa spuna si cum sa o spuna. Numai ca o fac diferit, pe subiecte diferite.

Meryl-StreepAutorul Maurice Munteanu imi place atat de mult (nu il cunosc personal), incat mi-l imaginez un personaj din cartile acelea perfecte pe care ti-e teama ca le vei termina de citit si totusi, nu te poti opri pana nu ajungi la ultima pagina. Si le pui inapoi in biblioteca incet, scufundat inca in poveste, cu promisiunea si bucuria ca vei avea la ce sa te intorci, cel putin in momentele speciale din viata ta. Mi se pare fascinant si, chiar daca am avut ocazia sa i-o spun, n-am vrut sa stric vraja si sa renunt la personajul din mintea mea.

MM iubeste caracterele puternice si oamenii care stiu cine sunt, femeile care stiu sa se daruiasca fara miza si care nu au orgolii, femeile normale, usor de cucerit tocmai pentru ca nu simt nevoia sa faca jocuri si sa dovedeasca ceva barbatului, femeile pe care putini stiu sau pot sa le iubeasca. Si le descrie atat de sincer, simplu si complet incat orice barbat ar trebui sa aiba rabdarea sau curiozitatea de a se opri o clipa in loc si a reflecta la ceea ce vede personajul meu si cum reuseste. Poate ca ar fi atunci mai putini barbati care d-abea la varsta de 50 de ani ajung sa se intrebe cine le-a consumat tineretea, cum bine zice MM.

Atat de bine, incat nu ma pot abtine sa nu va redau aici cateva randuri:

«…dar femeile care ma inspira sunt la fel de rare ca si barbatii care ma inspira; pentru ca ma inspira caracterele puternice; nu ma inspira deloc frica; paradoxal, nu?

Femeile care ma inspira sunt femeile care se daruiesc fara miza, din dragoste, care nu asteapta nimic si care nu au regrete;

Femeile care ma inspira au nume banale; femeile care ma inspira gandesc mai mult decat vorbesc; femeile care ma inspira sunt femeile care sunt dispuse sa lupte pentru o poveste teribila de amor, care nu au orgolii, sunt femeile carora nu le e frica sa planga, sunt femeile calde, zemoase, femeile care se dezbraca din convingere, nu din nevoie.

Femeile care ma inspira sunt normale; dar, in acelasi timp, sunt insuportabil de sofisticate; sunt femeile care nu trebuie sa le demonstreze barbatilor nimic; decat ca sunt femei care merita iubite; oh, si care stiu cine sunt

sau

Cunosc multe femei misto. Cele mai multe dintre ele, aproape toate, sunt singure. Si asta nu se intampla pentru ca sunt dependente de Solpadeina, nici pentru ca fumeaza prea mult, ci pentru ca barbatii cu care intra in contact nu pot asuma nici forta, nici normalitatea, nici echilibrul.

Majoritatea barbatilor misto pe care ii cunosc se raporteaza la femei ca la niste trofee. Femeile misto, in ciuda aparentelor, nu sunt trofee. Sunt, pur si simplu, victime. Pentru ca sunt prea normale, prea calde, prea umane, prea disponibile. Prea usor de cucerit. In acest moment, femeile misto nu mai intra in contact cu barbatii misto. Si viceversa. Si aici s-a ajuns pentru ca nu mai avem sisteme de referinta. Pentru ca ne raportam, in permanenta, la nimic.

Nu-mi dau seama cine greseste. Un lucru stiu sigur: femeile misto, cu foarte putine exceptii, sunt in continuare singure. Iar barbatii misto ajung in jurul varstei de 50 de ani sa se intrebe cine le-a consumat tineretea. Si asta nu s-ar mai intampla daca toti acei barbati misto ar intelege ca femeile misto sunt normale, ca nu provoaca gratuit, ca nu au nevoie decat de un simplu gest de sinceritate pentru a se deschide. Femeile misto nu sunt neaparat femeile vizibile. Asa cum nici barbatii foarte misto nu sunt acei barbati care conduc detasat in micile jocuri de societate.

Cred ca cel mai greu lucru care i se poate intampla unei femei misto este sa intalneasca barbatul de care are nevoie. Si invers.