o-coborire-in-infern_1_fullsize“Inca profund impresionati, prietenii mei si cu mine ne-am intors acasa la ei. Cand am intrat in camera de zi, calda inca si cu fumul de tigara ramas in aer de dinainte de a fi plecat la conferinta, am inceput sa cascam. Starea noastra de stimulare deja trecuse. Unul dintre copii a strigat in somn si tatal s-a dus la el, iar mama mi-a spus ca ar trebui sa mearga cu copilul la un doctor, fiindca dormea prost, avea un somn agitat si cu vise urate. Am inteles ca nu exista nicio legatura intre ceea ce se intampla acum – tatal ducandu-se sa-l linisteasca pe copil, iar mama vorbind despre doctor si doctorii – si ceea ce aceiasi parinti simtisera si dorisera sa faca doar cu o jumatate de ora inainte sau chiar cu cateva minute mai devreme, pe cand ne intorceam acasa cu masina. Totul trecuse. Momentul cand fusesera interesati, cand fusesera receptivi, cand fusesera energici trecuse. Noi nu avem multa energie. Cuvintele dumneavoastra – sau mai curand ceea ce ati pus in cuvinte – ne stimulasera, ne trezisera, ne facusera sa recunoastem anumite laturi ale fiintei noastre care in mod normal sunt bine ascunse si invizibile…si asta a fost tot.”

“Dupa ce m-am intors acasa, in apartamentul meu din Londra, gandul m-a urmarit. Ce m-a urmarit? Nu cuvintele pe care le-ati rostit. Era impresia calitatii celor spuse. Tinea de recunoasterea unor lucruri, era ca si cum mi se reaminitise ceva ce stiam foarte bine. Eram stapanita de o teama care ma rodea incet, teama ca nu cumva sa uit din nou ce mi se reamintise, si mai ales cele intamplate cand eram copil. Era acelasi sentiment pe care il are cineva cand se trezeste dintr-un vis neobisnuit, pe care il recunoaste ca fiind important pentru sine sau pentru un prieten. Te trezesti luptandu-te sa retii visul, farmecul lui, structura lui. Totusi, la cateva minute dupa trezire, tara visului a disparut, savoarea si realitatea lui s-au topit in viata obisnuita. Tot ce-ti ramane este o condamnare a intelectului exprimata in cateva cuvinte. Vrei sa-ti amintesti, incerci sa-ti amintesti. Ai cateva cuvinte pe care poti sa le spui prietenului tau sau sa ti le repeti tie insuti. Dar caracterul de realitate al visului s-a dus, s-a evaporat.

“Fiecare dintre voi isi va regasi fiinta, poate singur, poate in tovarasia altuia, dar numai cu un vag sentiment de recunoastere si probabil despartiti, dezorientati, bolnavi, descurajati si fara a crede, atunci cand vi se va spune, care este adevarata voastra sarcina. Va veti trezi in cele din urma, ca sa spunem asa, dar va urma o perioada, in timp ce va treziti, care va fi ca revenirea dintr-o boala sau ca patrunderea intr-un aer curat venind dintr-unul otravit. Unii dintre voi poate vor alege sa nu se mai trezeasca, deoarece trezirea va fi atat de dureroasa si intelegerea conditiei voastre si a conditiei Pamantului, atat de chinuitoare, incat veti fi ca niste drogati: poate veti prefera sa continuati sa vietuiti in uitare. Si cand veti fi inteles ca sinteti in plina trezire, ca trebuie sa indepliniti ceva, veti fi absorbit destul din caracterul Pamantenilor pentru a deveni neincrezatori, posaci, rautaciosi, banuitori. Veti fi ca un om care se ineaca si care isi ineaca salvatorul, asa ca va veti lupta atat de indarjit, cuprinsi de groaza pe care v-o va da panica.

Iar dupa ce va veti trezi la conditia voastra adevarata si va veti reveni din rusinea si stinghereala pricinuite de constatarea adancimii pana la care ati cazut, veti incepe indeplinirea misiunii de a-i destepta pe altii si va veti gasi in situatia de salvatori ai unui om care se ineaca sau a unui doctor dintr-un oras in care domneste o epidemie de nebunie.”