Nu cred ca am pasit intr-un tinut blestemat, sau ca am fost prins intr-o situatie plina de rautate. Fiecare loc si fiecare om mi-au fost un dar. Cum am descoperit picturile pe piatra din Pestera Inotatorilor. Cum am cantat samburi de melodii cu Madox in expeditiile noastre. Cum s-a ivit Katharine printre noi in desert. Cum am pasit spre ea pe podeaua de beton vopsita in rosu, si cum am cazut in genunchi, cu capul lipit de pantecul ei, de parca as fi fost un copil. Tribul cu armatele sale, lecuindu-ma. Chiar si noi patru, Hana si tu si genistul.

Tot ce am iubit sau pretuit mi-a fost luat. […]

***

Exista o suta de zeitati asociate cu animalele, ii spun. Exista cele legate de sacali – Anubis, Duamutef, Wepwawet. Acestea sunt fiinte care te insotesc in viata de apoi – asa cum te-a calauzit pe tine umbra mea timpurie, in toti acei ani dinainte de-a ne cunoaste. Toate acele petreceri de la Londra si Oxford. Veghind asupra ta. Am stat in fata  ta cand iti faceai temele, scriind cu un creion gros. Am fost prezent cand l-ai cunoscut pe Geoffrey Clifton, la doua noatea, in Biblioteca Uniunii Studentilor din Oxford. Paltoanele tuturor sunt risipite pe jos, iar tu, in picioarele goale, ca un batlan, iti croiesti drum topaind printre ele. El te priveste, si te privesc si eu, desi nu-mi simti prezenta, ma ignori. Ai acea varsta la care ii observi doar pe barbatii aratosi. Inca nu esti constienta de cei din afara sferei tale de atractie. Sacalul nu prea e folosit ca insotitor la Oxford. Pe cand eu sunt unul dintre aceia care postesc pana gasesc ceea ce cauta. Peretele din spatele tau e acoperit de carti. Mana ta stanga apuca un lung sirag de perle care iti atarna de gat. Picioarele tale goale croindu-si atente calea. Cauti ceva. Erai mai durdulie pe vremea aceea, desi remarcabil de frumoasa pentru cercurile universitare.

Suntem toti trei in Biblioteca Uniunii Studentilor din Oxford, dar tu il vezi doar pe Geoffrey Clifton. Va fi o iubire patimasa. El are o misiune cu niste arheologi in Africa de Nord, din toate locurile posibile. “Un tip batran si ticnit cu care lucrez”. Mama ta e incantata de aceasta Aventura. […]

Dar ceea ce este cu adevarat minunat este faptul ca, chiar si in bratele betiei de la doua noaptea, amadoi intelegeti cumva insemnatatea si placerea permanenta a celuilalt. Poate ca ati venit aici insotiti de altcineva, poate va veti petrece aceasta noapte cu altii, dar amandoi v-ati gasit destinele.

La trei noaptea te gandesti ca ar trebui sa pleci, dar nu-ti gasesti un pantof. Il tii pe celalalt in mana, un condur trandafiriu. Il zaresc pe cel pierdut ingropat pe jumatate langa mine si-l ridic. Luciul lui. Sunt cu siguranta pantofii tai preferati, cu urmele detelor tale in ei. Multumesc, spui primindu-l, plecand fara ca macar sa te uiti la mine.

Cred in acest lucru. Cand ii intalnim pe cei de care ne indragostim, un colt al spiritului nostru devine un istoric, un pedant, imaginandu-si sau amintindu-si o intalnire in care celalalt a trecut nepasator, asa cum Clifton s-ar putea sa-ti fi deschis usa de la masina cu un an mai inainte, trecand pe langa destinul vietii lui. Dar toate partile trupului trebuie sa fie pregatite pentru sosirea celuilalt, toti atomii trebuie sa tresara intr-o singura directie pentru a se ivi dorinta.

Am trait ani de zile in desert si am ajuns sa cred in asemenea lucruri. Desertul e un loc plin de ascunzisuri. Un trompe l`oeil al timpului si apei. Sacalul cu un ochi privind in urma si cu celalalt cercetand calea pe care te gandesti s-o apuci. In falci tine farame de trecut pe are ti le pune la picioare, si cand tot acel timp va fi dezvaluit in intregime, se va dovedi ca fusese deja cunoscut.[…]

***

Cunosc metodele unui diavol. Mi s-a spus in copilarie despre amantul-demon. Mi s-a povestit despre frumoasa seducatoare care a intrat in odaia unui tanar. Iar el, daca ar fi fost destept, i-ar fi cerut sa se intoarca cu spatele, caci demonii si vrajitoarele nu au spate, ci numai fata sub care vor sa ti se arate.[…]

Si toate numele de triburi, nomazii plini de credinta care au strabatut fata monotona a desertului si au gasit in ea stralucire si sfinenie si culoare. Asa cum o piatra sau o cutie de metal gasita pe jos, sau un os, pot fi indragite si pot deveni eterne intr-o ruga. Intr-un asemnea tinut glorios intra ea acum, devenindu-i parte. Murim ascunzand in noi o comoara de amanti si triburi, gusturi pe care le-am inghitit, trupuri in care ne-am scufundat si-am inotat ca in niste rauri de intelepciune, firi in care ne-am urcat ca in niste arbori, temeri in care ne-am ascuns ca in niste pesteri. Vreau ca toate acestea sa-mi fie inscrise pe trup cand voi muri. Cred intr-o asemenea cartografiere, a fi insemnat de natura. Nu doar a ne trece pe o harta, ca niste etichete, ca numele celor bogati inscrise pe cladiri. Suntem istorii comune, cronici comune. Nu suntem stapaniti de nimeni sau monogami in gesturile si experientele noastre.[…]

***

FINALUL

Unde se afla el acum, gandindu-se la ea? Dupa atatia ani. O piatra a istoriei azvarlita peste apa, saltand astfel incat si ea si el imbatranesc inainte sa atinga din nou suprafata apei si apoi sa se scufunde.[…] Si ceva in aceasta seara a scos piatra din apa si a lasat-o sa se intoarca prin aer catre micul orasel de munte din Italia. Poate a fost arsura facuta de o substanta chimica pe bratul fetei pe care a tratat-o azi. Sau scara de piatra pe treptele careia buruieni brune cresteau infocate. […] Sta asezat in gradina. Se uita la Hana, cu parul mai lung, in tara ei. Si ea ce face? O vede mereu, fata ei si trupul, dar nu-i stie profesia sau situatia, desi ii vede reactiile fata de cei din jur, cum se apleaca spre copii, o usa alba de frigider in spatele ei, iar pe fundal vagoane tacute de tramvai. Este un dar limitat care i-a fost dat cumva, ca si cum ochiul unui aparat de filmat ar dezvalui-o, dar numai pe ea si numai in tacere. Nu poate deslusi grupul prin care se misca, sau judecata ei; nu distinge decat felul ei de-a fi, lungimea parului intunecat, care ii cade iar si iar in ochi.

Intotdeauna, isi da acum seama, ea va avea o fata serioasa. A trecut de la o tanara femie la infatisarea angulara a unei regine, o fiinta care si-a alcatuit singura imaginea din dorinta de a fi un anumit tip de persoana. Inca ii mai place acest lucru la ea. Inteligenta ei, faptul ca nu a mostenit aceasta infatisare sau acea frumusete, ci ele au fost ceva cautat, ceva care ii va oglindi intotdeauna stadiul actual al caracterului. Se pare ca, o data la o luna sau doua, o vede in acest fel, ca si cum aceste clipe de revelatie ar fi o continuare a scrisorilor pe care ea i le-a scris timp de un an, neprimind niciun raspuns, pana ce a incetat sa le mai trimita, respinsa de tacerea lui. Asta e felul lui de-a fi, banuia el.

Acum nu mai sunt aceste impulsuri de-a vorbi cu ea in timpul unei mese si de a se intoarce la acele clipe in care erau cel mai apropiati, in cort sau in odaia pacientului englez, ambele locuri domolind involburatul rau al departarii dintre ei. Retraind acele vremuri,  la fel de fascinat de el insusi pe cat e de fascinat de ea – copilaros si aprins, bratul lui ager arcuindu-se peste distanta pana la fata de care s-a indragostit. Ghetele lui ude sunt lasate langa usa italiana, cu sireturile innodate unul de celalalt, bratul lui se intinde spre umarul ei, mai e silueta intinsa pe pat.

In timpul zilei isi priveste fiica luptandu-se cu tacamurile, incercand sa tina marile arme in manutele ei. La aceasta masa, toate mainile sunt brune. Se misca cu usurinta prin deprinderle si obiceiurile lor. Iar sotia lui i-a invatat pe toti un simt nebun al umorului, care a fost mostenit de fiul lor. Ii place sa priveasca istetimea copilului prin casa, cum aceasta il ia mereu prin surprindere, trecand chiar dincolo de cunostintele si umorul sau si-al sotiei sale – felul cum se poarta cu cainii de pe strada, imitandu-le mersul, privirea. Ii place faptul ca acest baiat poate aproape sa ghiceasca dorintele unui caine dupa varietatea de expresii aflate la dispozitia cainilor.

Iar Hana se misca probabil intr-un grup pe care nu si l-a ales ea. Ea, pana la aceasta varsta, treizeci si patru de ani, nu si-a gasit insotitorii ideali, cei doriti de ea. Este o femeie plina de demnitate si inteligenta, a carei iubire furtunoasa lasa norocul deoparte, riscand mereu, iar acum pe fruntea ei este inscris ceva ce numai ea poate citi intr-o oglinda. Ceva ideal si idealist in parul acela de-un brun stralucitor! Oamenii se indragostesc de ea. Ea inca-si aminteste versurile poemelor  pe care englezul i le-a citit din caietul sau de insemnari. E o femeie pe care n-o cunosc suficient de bine ca s-o cuprind sub aripa mea, daca scriitorii au aripi, s-o pastrez acolo pentru tot restul vieii mele.

Si astfel Hana trece mai departe si fata ei se inclina si, cu un fior de regret, isi lasa parul pe spate. Umarul ei atinge coltul unui dulap si un pahar se desprinde. Mana stanga a lui Kirpal zboara in jos si prinde furculita scapata, la trei centimetri de podea, si o pune cu blandete in mana fiicei sale, cu o cuta in coltul ochilor, dupa ochelari.