S-ar putea sa ma fi intrebat cum au fost inventate cuvintele inca dinainte de a citi prima carte. In orice caz, primul raspuns care mi-a parut satisfacator denota o perioada a copilariei demult trecute. Imi imaginam cum liderii comunitatilor, precum sefii de trib, trebuie sa se fi urcat pe o piatra destul de inalta pentru a putea fi vazuti si auziti cand luau obiectele in mana si le desemnau prin anume cuvinte :). Apoi acele cuvinte urmau sa ramana fixate in memoria comunitatii si de-atunci sa tot fie folosite. La fel s-ar fi intamplat cu gesturile si unele expresii mai complexe.

Limbajul inca mi se pare cea mai importanta inventie posibila si pretuiesc comunicarea in toate formele ei, in special cea scrisa (atat de mult cat imi permite selectivitatea innascuta pentru anumite tipuri de oameni, daca e sa vorbim de comunicarea interumana). Judecand dupa generozitatea cu care se impart astazi cuvintele in toate mediile de comunicare si mai ales in mediul online, incep sa cred ca sunt un fel de dinozaur. Vad dupa ce paduri a disparut respectul pentru cuvint, insa refuz sa accept extinctia, ceea ce ma apropie si mai mult de astfel de specii disparute.

Daca intr-o mare atat de larga de continut nu s-a pus inca ordine dupa atata dezorientare provocata de evolutiile din tehnologie, am totusi speranta ca, in viitorul apropiat, cei care vor miza pe continut de substanta, pe informatie specializata, utila si bine documentata, pe analiza, pe content marketing si comunicare mai umanizata, vor avea un mare avantaj.

N-as fi vrut sa intru pe teritoriu romanesc si sa ma indrept catre final intr-o nota dramatica, insa la noi situatia e chiar trista in ceea ce priveste continutul si forma informatiei. Daca presa mai are cateva sanse sa isi revina intr-o forma sau alta (in niciun caz aceeasi de pana acum), mediul online inca mai permite prosteste existenta unor specimene – cu care dealtfel se si mandreste – precum bloggeri “de cultura” care scriu incorect gramatical (ma refer la acorduri elementare precum al substantivului si adjectivului aflate in acelasi caz si nu la typos) sau “experti” cu veleitati de profesori care inca ii mai invata pe PR-isti cum sa li se adreseze in mailuri. Ca de, e greu si cu subiectele interesante, unele pot necesita editare chiar si saptamani intregi…

Atunci cand iti propui sa ceri bani pentru ceea ce scrii si implicit sa ceri timp unei audiente, mai putin decat furt nu pot fi numite tupeul si lipsa de respect pe care le denota nestapanirea limbii materne si a gramaticii ei de baza, absenta totala a documentarii din articole sau macar a unei analize personale cu fir logic, daca una cu viziune si unghiuri de abordare originale nu se poate.

In final, pentru ca n-ar trebui sa existe scuze si exista inca atatea carti, recomand una excelenta celor interesati de continut de calitate, scris de ei sau citit la altii: On writing well, de William Zinsser. Este singura de pana acum pe aceasta tema care a reusit sa imi satisfaca asteptarile, contine nu numai sfaturi practice cu miros de naftalina, dar si foarte multe exemple, fragmente de texte bine si prost scrise si analize pe aceste texte, precum puteti vedea in imaginile de mai jos. Desi te-ai astepta la o carte tehnica, pot spune ca mie mi s-a parut mai usor de citit decat o poveste, pentru ca e scrisa, cum era si normal, foarte bine. E o lectura placuta si dupa cum stau lucrurile, s-ar putea dovedi foarte utila, atat pentru creare de continut mai bun, cat si pentru lecturi mai selective.