2e78043a-76ce-11e3-988e-12313b06cccb-large

Cui nu-i plac povestile? Cu totii suntem putin copii, indiferent de varsta, nu? Dar stiti care cred eu ca e problema cu povestile in ultima vreme? Ca prea multe prostesc. Ba chiar duc la clisee. Probabil ca din astfel de clisee obisnuieste sa se inspire si Adam Sandler…

La cum vad eu lucrurile, prosteala se desfasoara pe 2 paliere: al celor care storytelluiesc si al celor care promoveaza storytelluitul.

Pe primul palier, pentru ca au auzit ca nimic nu vinde fara o poveste, talente nebanuite de mari scriitori care zaceau in negura internetului pana la inventia storytellingului, s-au apucat sa ne vanda gogosi invelite in 7 straturi de zahar, aka fire narative. La finalul a cel putin 7 ecrane gretoase, constati mai mereu ca era vorba de un produs. Ha, ha, ha ce m-am mai distrat! Si mi-am pierdut timpul. In situatii de genul asta, ce apetisanta pare a fi amintirea unei acrite piramide inversate si ce potrivita ti s-ar mai parea pentru orice fel de scriere, mai ales online!

Apoi, pe cel de-al doilea, storytellingul si transmedia storytellingul au inceput sa fie ridicate in slavi de catre o multime de entuziasti care brusc s-au emancipat si au uitat de modelul basmului. Povestile astea sunt de o noutate iesita din comun, ce sa-ti spun! Iar daca vi se pare ca seamana intre ele, atunci aduceti-va aminte ca originalitatea nu e decat reinterpretare (au citit ei, scriitorii noului val, in articolele de langa cele despre storytelling).

Atatea vorbe si povesti au aparut despre storytelling, incat s-ar putea face un film. Povestea din poveste, meta-povestea si oricare alte derivate, caci totul poate fi o poveste! Si, mai ales, pare a fi o poveste. Traim intr-o lume feerica, de basm, o lume a povestilor de adormit copiii. Dar si adultii?!

Daca in sinea noastra ne place sa ne credem putin copii, in realitate, de adulti ce am devenit, am uitat cum e in lumea prichindeilor: la inceput, crezi usor aproape orice, mai ales daca ti se citeste frumos, cu intonatie, cu spectacol, iar povestile nu trebuie sa fie neaparat bune, fara clisee; mai apoi incepi sa te prinzi, te saturi, iti pierzi rabdarea. Asa cum mi-am pierdut-o eu cu entuziastii storytellingului.

Dintre toate cliseele readuse in atentia mea in 2013, se detaseaza unul foarte neglijat de majoritatea companiilor, agentiilor de comunicare si de catre cei care se cred mari comunicatori sau doar oameni cu povesti interesante si veleitati de scriitori: degeaba spui povestea frumos, daca nu o poti sustine cu fapte. Si mai departe, degeaba poti sustine povestea cu fapte, daca nu o faci pana la capat.